Sarbatorile Pascale » Liceul Alexandru cel Bun
Sarbatorile Pascale
În contextul sărbătorilor de Paști, în incinta Liceului Teoretic ”Alexandru cel Bun” au fost desfășurate o serie de activități care au culminat cu tradiționalul concurs de cântece pascale intitulat ,,Zvon de sfinte melodii”.

Acest concurs a fost organizat de către catedra claselor primare în frunte cu dir. adjunct Sîrbu Maria și șefele de catedră Russu Aliona şi Savca Rodica.

Concursul este un proiect educațional, destinat copiilor cu simț artistic, menit să aducă în sufletele tuturor bucuria, liniștea sufletească, armonia și creativitatea. Farmecul acestui concurs e să amintească că întotdeauna mai există o șansă de mântuire.

Ediția din anul acesta a fost mai deosibită prin faptul că au participat elevi ai gimnaziilor nr.68 din s. Dobrogeaa, 49 din municipiul Chișinău și ai celui din s. Floreni, r-nul Aneni Noi.

Concursul a fost deschis de corul elevilor claselor primare, condus de profesoara de educație muzicală Panaghiu Tatiana. Pentru a apropria publicul de Dumnezeu și pentru o binecuvântare a fost invitat preotul paroh al Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din or. Sîngera – Pavel Kirillov. În sală au mai fost prezenți: Viorel Russu, paroh al Bisericii ,,Acoperemântul Maicii Domnului” din s. Floreni; Anatolie Gârbu, paroh al bisericii ,,Înălțarea Sfintei Cruci” din s. Revaca și Cristofor Tverdostup , paroh al bisericii ,,Sfinții părinți Ioachim și Ana” din or. Sîngera. Concursul a fost jurizat de către : Roșioru Vasile, profesor de educație muzicală din s. Durlești; Petrache Vladimir, profesor de educație muzicală din s. Băcioi; Niculiseanu Galina , artistă a capelei corale ,,Doina” din or. Chișinău; Balan Silvia, profesoară de l. română din L.T. ,,Alexandru cel Bun” ; Dovbîș Maia, profesoară de ed. plastică din L.T. ,,Alexandru cel Bun” și Pumnea Valeria, educatoare la grupa pregătitoare din grădinița 202 or. Sîngera.

În cadrul concursului elevii și-au demonstrat dragostea lor față de această mare sărbătoare a Creștinătății, Paștele, prin cântece interpretate și poezii recitate, prin dragostea față de muncă, încondeind ouăle, confecționând felicitări și împodobind coșulețul pentru a pleca cu el la sfințirea păștii în noaptea învierii.

Și, deoarece fiecare muncă merită să fie răsplătită, juriul a hotărât:

Ansamblul vocal:

Locul I – Sîngera- 500 lei – cadou de valoare și diplomă gr. I
Locul II- Floreni-300 lei – cadou de valoare și diplomă de gr. II
Locul III- Dobrogea-200 lei – cadou de valoare și diplomă de gr. III
Locul IV- Gimnaziul n.49 – mențiune

Soliști:

Locul I- Sadovei Tatiana , cl. a IV-a ,,C”, L.T. ,, Alexandru cel Bun”- 150 lei diplomă gr. I
Golban Carolina, cl. a II-a ,,C”, L.T. ,, Alexandru cel Bun”- 150 lei diplomă gr. I
Locul II- Rău Adriana, clasa a VI-a, gimnaziul din s. Floreni-100 lei diplomă gr. II
Locul III- Caraji Felicia, clasa , gimnaziul nr. 68 -100 lei diplomă gr. III

Declamatori:

Locul I- Mocanu Al-dra, cl. a III-a ,,C”, L.T. ,, Alexandru cel Bun”- 150 lei diplomă gr. I
Leancă Livia gimnaziul din s. Floreni - 150 lei diplomă gr. I
Locul II- Crudu Valeria, gimnaziul nr. 49-100 lei diplomă gr. II
Locul III- Chiriac Livia , L.T. ,, Alexandru cel Bun”- 100 lei diplomă gr. III

Clasament general:

Locul I - L.T. ,, Alexandru cel Bun” din or. Sîngera,
Locul II - Gimnaziul din s. Floreni,
Locul III - Gimnaziul nr. 68 din Dobrogea,
Locul IV - Gimnaziul nr. 49 din mun. Chișinău

Parohul bisericii ,,Sfinţii părinţi Ioachim şi Ana” , Cristofor Tverdostup, a oferit cîte o icoană tuturor instituţiilor participante la acest concurs.

Sponsorii concursului au fost:

Primăria or. Sîngera -2000 lei
Direcția L.T. ,, Alexandru cel Bun”- 1000lei

_________________________
Sarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile PascaleSarbatorile Pascale
Sarbatorile PascaleSarbatorile Pascale
Inapoi »
  • Vizualizari: 1351